Politica publică Cultura Viitorului

Prezenta propunere pornește de la realitatea noilor tehnologii care, în Sectoarele Culturale și Creative (SCC), sunt utilizate într-o măsură foarte mică și inegal, cu diferențe semnificative între regiunile României și între urbanul mare și celelalte tipuri de comunități. Utilizarea tehnologiilor societății informaționale este limitată, în principal, la echipamente simple de digitalizare a patrimoniului existent, la infrastructuri locale de arhivare și comunicare de informații în format digital și la inițiative punctuale de folosire a inteligenței artificiale, a realității virtuale sau augmentate, a tururilor virtuale și a hologramelor. Lipsa intervențiilor urgente și comprehensive va duce accelerat la scăderea competitivității SCC și la o relativă diminuare a consumului cultural atât pe plan intern, cât și extern. În lipsa unui efort guvernamental de achiziții de tehnologie pentru un număr semnificativ de operatori culturali, tehnologiile prezentului și ale viitorului previzibil nu vor reuși să facă parte din activitățile curente ale acestora, din ceea ce înseamnă creația și comunicarea culturii.

Scopul politicii publice este pregătirea societății, a beneficiarilor și producătorilor de cultură pentru un viitor durabil, centrat pe oameni, care integrează universul digital. Democratizarea accelerată a demersului cultural prin introducerea noilor tehnologii, în beneficiul indivizilor și comunităților culturale, este, în subsidiar, parte a acestui scop.

Obiectivul general asociat scopului enunțat este salvarea și punerea la dispoziție a patrimoniului cultural și a creației contemporane folosind modalități durabile, incluzive și accesibile pe scară largă, în contextul noilor tehnologii. 

Acesta poate fi îndeplinit prin intermediul următoarelor obiective specifice:

1. Crearea infrastructurii fixe și mobile pentru acces la internet în bandă largă și dotarea cu echipamente scalabile și adaptabile pentru tehnologiile emergente, cu consumuri de resurse și energie reduse sau regenerabile, până în anul 2030; 
2. Dezvoltarea de competențe tehnologice emergente și experimentale pentru angajații operatorilor culturali și creatori, pe parcursul perioadei de implementare (2023-2030);
3. Simplificarea mecanismelor juridice, administrative și financiare existente și crearea unor mecanisme noi necesare dezvoltării antreprenoriatului cultural, până în anul 2030;
4. Simplificarea mecanismelor juridice, administrative și financiare existente și crearea unor mecanisme noi necesare digitalizării complementare a produselor și serviciilor culturale ale instituțiilor publice de cultură, până în anul 2030.

Aceste obiective sunt propuse a fi îndeplinite prin opțiunea „intervenție parțială”, pentru că aceasta oferă o serie de avantaje nete față de opțiunea intervenției totale. Aceasta îmbină intervenționismul guvernamental, direct și indirect, cu capacitatea pieței culturale de a se autoreglementa și adapta la modificările tehnologice și sociale. Nivelul guvernamental de intervenție va facilita avansarea demersului cultural către direcția dorită prin politică publică. Această opțiune înseamnă intervenții punctuale, limitate în timp, necesare pentru actualizarea tehnologică a operatorilor culturali. Una dintre componentele principale ale acestei intervenții este un program național de achiziții a resurselor hardware și software specifice tehnologiilor emergente. Având în vedere faptul că operatorii culturali de drept public utilizează resurse obținute prin contribuția tuturor cetățenilor, se vor crea condițiile pentru o colaborare mai bună între sectoarele public și privat, în special prin îmbunătățirea utilizării de către creatori și a infrastructurii deținute de acești operatori, în beneficiul publicului.

În cadrul acestei opțiuni, acțiunile concrete se referă la:

• îmbunătățirea cadrului normativ existent, prin modificare sau creare de legislație relevantă;
• realizarea unor investiții semnificative în domeniul tehnologic; 
• optimizarea utilizării resurselor existente;
• digitizarea accelerată a instituțiilor publice de cultură;
• întărirea capacității de autoreglementare a SCC;
• îmbunătățirea capacității de urmărire a utilizării operelor de creație în mediul virtual, atât la nivelul autorilor, cât și al autorităților publice, astfel încât să fie posibilă fiscalizarea exploatării economice a creațiilor și respectarea drepturilor creatorilor;
• crearea mecanismelor care să permită autorităților publice locale o sprijinire mai puternică a SCC; 
• dezvoltarea competențelor tehnologice ale salariaților instituțiilor publice de cultură și ale creatorilor.

Care este problema care necesită acţiunea Guvernului?

Utilizarea noilor tehnologii într-o măsură foarte mică și inegală, în toate sectoarele culturale, cu diferențe semnificative între urbanul mare și celelalte tipuri de comunități, conduce la un număr scăzut de beneficiari. Tehnologiile societății informaționale sunt limitate, în principal, la echipamente simple de digitalizare a patrimoniului existent, la infrastructuri locale de arhivare și comunicare de informații în format digital și la inițiative punctuale de folosire a inteligenței artificiale, a realității virtuale sau augmentate, a tururilor virtuale și a hologramelor. În general, efectele pozitive ale acestor tehnologii nu se reflectă pe scară largă, majoritatea produselor și serviciilor culturale din prezent fiind create și oferite în modalități clasice.

Care sunt cauzele şi efectele acestei probleme?

Tehnologizarea redusă a sectoarelor culturale este provocată de un cumul de cauze:

1. lipsa unui ecosistem tehnologic național care să impună operatorilor culturali utilizarea tehnologiilor societății informaționale;
2. finanțarea redusă pentru tehnologizarea operatorilor culturali, în special a celor de drept public;
3. lipsa competențelor digitale a personalului din organizațiile culturale.

Între efectele unui grad redus de tehnologizare se numără: 

1. creșterea decalajelor între cultură și alte segmente ale vieții social-economice;
2. creșterea decalajelor între rural și urban și față de comunitățile culturale dezavantajate, în ceea ce privește accesul la oferta culturală; 
3. o utilizare mai puțin eficientă a mijloacelor financiare, care nu oferă utilizări durabile ale resurselor și mijloacelor achiziționate; 
4. o vizibilitate redusă a producției culturale autohtone, atât pe piața internă, cât și pe cea externă.

Prezentarea datelor statistice care susţin definirea problemei

Datele și informațiile colectate de INCFC prin chestionare dedicate instituțiilor de spectacole, muzeelor, bibliotecilor și așezămintelor culturale (în total 328 de instituții respondente) finanțate din bugete publice evidențiază faptul că 77% dintre reprezentanții acestor instituții culturale au declarat că există nevoia de a se îmbunătăți infrastructura digitală (în special computere, servere, softuri de specialitate, echipamente tehnice de specialitate, echipamente de telecomunicații). Peste 50% dintre ONG-urile și societățile comerciale din Sectoarele Culturale și Creative nu dețin aparatură digitală și tehnică. În valori absolute, prezența în mediul online a instituțiilor culturale este foarte ridicată, 84% dintre instituțiile analizate având website propriu, în timp ce 95% dintre acestea au pagină de Facebook. Totuși, analiza modului de prezentare în mediul online evidențiază nevoia de diversificare și  îmbunătățire din punct de vedere calitativ.

Ce grupuri sunt afectate şi în ce măsură?

Un grad redus de tehnologizare afectează:

1. publicul larg. În cazul produselor și serviciilor culturale nespecifice, care nu se adresează unui public anume, oferta culturală existentă este mai accesibilă persoanelor care se pot informa din mai multe surse și celor care au mijloacele financiare necesare pentru a se deplasa acolo unde este oferită cultura;
2. copiii și tinerii. Generațiile de nativi tehnologic utilizează cu o frecvență ridicată dispozitive electronice pentru satisfacerea nevoilor de informare, educare și culturale. În condițiile în care producătorii de cultură autohtoni sunt puțin vizibili în mediul virtual, consumul de produse culturale se orientează către oferta creatorilor străini, mult mai activi în acest mediu;
3. comunitățile dezavantajate (mediul rural, minorități, migranți ș.a.m.d.), în cazul cărora barierele economice, geografice, de limbă etc. pot fi depășite prin folosirea tehnologiilor; 
4. personalul operatorilor culturali. Atât nivelul scăzut de alfabetizare tehnologică, cât și resursele tehnologice limitate lipsesc acest personal de oportunitățile unei performanțe sporite. În cazul organizațiilor deținătoare de patrimoniu cultural, un grad redus de tehnologizare împiedică atât conservarea acestui patrimoniu, cât și punerea lui în valoare. În cazul organizațiilor care creează produse și servicii culturale, decalajul tehnologic față de competitori se traduce printr-o distanțare față de creatorii internaționali, mai bine pregătiți și adaptați pentru o piață culturală din ce în ce mai competitivă;
5. artiștii și creatorii de conținuturi culturale și artistice. Aceștia nu sunt suficient de adaptați sau pregătiți pentru a răspunde la provocările prezentului și viitorului, în contextul în care publicul își schimbă semnificativ obiceiurile de consum și așteptările față de oferta culturală și artistică; 
6. personalul autorităților publice. În cazul acestora, lipsa unui sistem care să conțină și să impună utilizarea noilor tehnologii împiedică deciziile care să conducă la o modernizare a operatorilor culturali și la o flexibilizare a interacțiunii cu aceștia.

Ce implicaţii ar putea avea lipsa de acţiune guvernamentală în domeniu?

Păstrarea actualei stări de fapt va contribui la stagnarea culturii românești în context național și internațional,  va adânci decalajele dintre regiuni și dintre comunități și va agrava disparitățile în ceea ce privește accesul la cultură.  Experiența ultimelor trei decenii a demonstrat că, în domeniul culturii, transferul competențelor și responsabilităților de la autoritatea publică centrală către autoritățile publice locale a condus la crearea unor decalaje importante între regiunile țării și, în interiorul acestora, între comunitățile rurale și cele urbane. Analizele realizate evidențiază că un motiv important al acestor decalaje este lipsa capacității financiare a comunităților. Pe de altă parte, lipsa unor strategii și politici guvernamentale a privat atât autoritățile publice, cât și operatorii culturali de un set de obiective și direcții de acțiune care să fundamenteze inițiativele locale și să ofere coerență acestor inițiative. De asemenea, fără intervenția guvernamentală, se păstrează un nivel foarte redus al competențelor profesionale contemporane din domeniul cultural. Prin urmare, în domeniul patrimoniului cultural evidența și punerea în valoare a acestuia sunt realizate incongruent, iar în domeniul creației culturale contemporane există un nivel redus de excelență, creat prin eforturi individuale sau punctuale local. Tehnologizarea culturii și pregătirea acesteia pentru viitor trebuie să fie capabilă să ofere un echilibru stabil și durabil între o cultură performantă la nivel național și nevoile locale specifice.

Pe plan extern, lipsa intervențiilor urgente și coerente va duce la scăderea competitivității SCC și la o diminuare progresivă a consumului cultural în raport cu alte state. În lipsa unui efort guvernamental de achiziții de tehnologie pentru un număr semnificativ de operatori culturali, publici sau privați, tehnologiile prezentului și ale viitorului previzibil nu vor reuși să facă parte din activitățile curente ale acestora. În lipsa acțiunii guvernamentale, orice nou echipament achiziționat într-o anumită comunitate nu va reuși să formeze normalitatea participării într-o societate deschisă bazată pe tehnologiile informației, colaborării și comunicării.

Scopul propunerii de politică publică

Pregătirea societății, a beneficiarilor și producătorilor de cultură pentru un viitor durabil, centrat pe oameni, care integrează universul digital. Democratizarea accelerată a demersului cultural prin introducerea noilor tehnologii, în beneficiul indivizilor și comunităților culturale, este, în subsidiar, parte a acestui scop.

Noile tehnologii, care influențează întreaga structură socială, nu sunt utilizate pe deplin. De aceea este necesar ca, și în domeniul culturii, să fie create mecanismele și structurile necesare facilitării interacțiunii dintre om și tehnologie, astfel încât relația dintre creator și beneficiar să fie durabilă. În egală măsură, este necesară crearea condițiilor pentru o integrare mai bună a culturii în mediul socio-economic,  având în vedere potențialul creativ al culturii, ca generator de soluții pentru provocările viitorului.

Obiectiv general

Salvarea și punerea la dispoziție a patrimoniului cultural și a creației contemporane folosind modalități durabile, incluzive și accesibile pe scară largă, în contextul noilor tehnologii. 

Guvernul are datoria de a se asigura că toți membrii societății au acces la cultură (în conformitate cu prevederile Constituției), în toate formele sale de exprimare. Creatorii și operatorii culturali sunt încurajați către utilizarea rezonabilă și responsabilă a resurselor și mijloacelor tehnologice contemporane, cu precădere a noilor forme de expresie culturală. Măsurile propuse vor conduce la reducerea disparităților între comunități și regiuni, în contextul multitudinii de provocări cu care se confruntă societatea umană în ansamblul său.

 OS 1. Crearea infrastructurii fixe și mobile pentru acces la internet în bandă largă și dotarea cu echipamente scalabile și adaptabile pentru tehnologiile emergente, cu consumuri de resurse și energie reduse sau regenerabile, până în anul 2030

Creșterea accesului la moștenirea culturală și la creația contemporană nu este posibilă fără existența unei infrastructuri ieftine, scalabile și disponibile pe scară largă. Se propune disponibilizarea pe scară largă a tehnologiilor viitorului și interacțiunea dintre operatorii culturali și creatori, respectiv cercetarea de vârf. Până la finalul intervalului de programare, operatorii culturali, în special cei de drept public, devin noduri de rețea relevante în toate comunitățile umane, indiferent de numărul de potențiali utilizatori. În paralel, infrastructura de comunicații este dublată de o infrastructură energetică localizată, bazată pe surse de energie curată, care să permită un acces la cultură ieftin și larg disponibil.

OS 2. Dezvoltarea de competențe tehnologice emergente și experimentale pentru angajații operatorilor culturali și creatori, pe parcursul perioadei de implementare (2023-2030)

În acest fel, se vor crea premisele pentru îmbunătățirea adresabilității și accesibilității acțiunii culturale. Atât creatorii, cât și organizațiile care activează în SCC integrează noile tehnologii pentru creații cu plusvaloare, care să sprijine o societate mai incluzivă și mai deschisă inovării. Până la finalul intervalului de programare, se preconizează că cel puțin o treime din producția culturală a României să fie realizată și comunicată prin intermediul noilor tehnologii.

OS 3. Simplificarea mecanismelor juridice, administrative și financiare existente și crearea unor mecanisme noi necesare dezvoltării antreprenoriatului cultural, până în anul 2030
Până la mijlocul intervalului de programare va exista cadru normativ care să reducă birocrația și să faciliteze accesul creatorilor individuali și al antreprenorilor culturali la finanțări, la alte tipuri de resurse publice și, în mod direct, la echipamente și tehnologii contemporane și emergente.

OS 4. Simplificarea mecanismelor juridice, administrative și financiare existente și crearea unor mecanisme noi necesare digitalizării complementare a produselor și serviciilor culturale ale instituțiilor publice de cultură, până în anul 2030
Accesul la cultură înseamnă atât accesul la produsele și serviciile culturale în sine, cât și existența sistemelor administrative și tehnice care să elimine barierele de acces, precum și costurile utilizării. Prin urmare, până la finalul intervalului de programare, se anticipează ca procesele administrativ-funcționale să se realizeze, în totalitate, în format digital. De asemenea, este anticipată existența infrastructurii tehnologice (echipamente și dotări) care să permită transferul în format digital al rezultatelor activităților operatorilor culturali de drept public. Digitalizarea și digitizarea propriu-zisă a rezultatelor menționate este un proces continuu, desfășurat și după finalizarea acestui interval de programare.

OO 1. Profesionalizarea accelerată a personalului existent și recrutarea de noi angajați în sistemul public prin prioritizarea competențelor și abilităților specifice TIC, în intervalul 2023-2026

În primii trei ani ai intervalului de programare, întreg personalul existent în sistemul cultural de drept public va parcurge cel puțin un program de formare profesională, inclusiv prin instruire la locul de muncă, care să permită formarea sau actualizarea, după caz, a competențelor profesionale necesare înțelegerii și utilizării infrastructurii tehnologice. Validarea acestui demers se realizează prin capacitatea demonstrată și măsurată a organizațiilor de a-și desfășura activitatea fără sau cu un nivel extrem de redus al suportului fizic.

OO 2. Dezvoltarea de standarde sectoriale pentru comunicare, diseminare și adresabilitate, în primii trei ani de implementare 

Garantarea libertății de exprimare și de expresie artistică prezumă și posibilitatea auto-reglementării operatorilor din SCC, în special în ceea ce privește standardele de comunicare, diseminare și accesibilitate. De aceea, în primii trei ani ai intervalului de programare, se propune înființarea de grupuri de analiză și prognoză (think-tank-uri) pentru fiecare SCC care să ofere direcțiile de acțiunile și elementele fundamentale pentru o comunicare, diseminare și promovare a produselor și serviciilor culturale în moduri care să satisfacă: dreptul la exprimare culturală, respectarea regulilor sociale și a drepturilor individuale sau ale comunităților și accesibilitatea mesajului către tipuri de public cât mai variate.

OO 3. Crearea unei rețele naționale de organizații culturale de referință pentru dezvoltarea de competențe și modele de acțiune în toate domeniile SCC, în primii doi ani ai intervalului de programare 

Stabilirea tendințelor în acțiunea culturală și educația organizațională prin utilizarea experiențelor provenite chiar din SCC sunt esențiale pentru o continuă adaptare a organizațiilor și creatorilor la provocările tehnologice. De aceea, până la finalul primilor doi ani din intervalul de programare va exista cadrul normativ care să stabilească standardele de excelență pentru organizațiile culturale de referință, sprijinul pe care îl pot primi și activitățile pe care le pot desfășura. Modul de organizare a acestei rețele va trebui să asigure o reprezentare echilibrată a subsistemelor de drept public și de drept privat, cu o organizare sub forma unor centre de performanță la nivel teritorial, intra- și inter-SCC. Nucleul acestei rețele naționale va fi constituit la inițiativa Ministerului Culturii din opt centre la nivel de regiune, care acoperă și definesc standardele de performanță pentru toate SCC. Organizațiile culturale de referință devin sursele de inovare și creativitate locală, menite să creeze conținut relevant și să ofere un schimb de experiență semnificativ.

OO 4. Implementarea unui program guvernamental de achiziții pentru dotarea operatorilor culturali cu echipamente contemporane de tehnologia informației, pe perioada de programare 

Până la finalul primului an de programare este necesar să existe cadrul normativ necesar pentru existența unui program guvernamental de achiziții. Acest cadru normativ va cuprinde trei seturi de standardizare a specificațiilor tehnice, de calitate și cantitate pentru activitățile TIC, în funcție de dimensiunea operatorilor culturali eligibili. Dotarea va viza atât operatorii culturali publici, cât și pe cei privați, fiind realizată în mod competitiv, și va cuprinde atât componente hardware, cât și software. Implementarea acestui program va permite și crearea unui sistem național de inventariere a infrastructurii tehnologice.

OO 5. Dezvoltarea și implementarea unui depozit digital național care cuprinde moștenirea culturală digitalizată, inclusiv cea deținută de arhivele istorice ecleziastice și ale autorităților locale, până la finalul perioadei de programare

Utilizarea tehnologiilor societății informaționale permite atât acumularea coerentă a informațiilor despre moștenirea culturală, în toate formele acesteia, cât și comunicarea acesteia pe scară largă. Digitalizarea informației despre moștenirea culturală cuprinde o varietate largă de modalități tehnologice, de la scanare bidimensională până la reprezentări 3D, tururi virtuale și de realitate augmentată. Până la finalul anului patru al intervalului de programare se anticipează existența infrastructurii software și hardware funcționale, iar până la finalul intervalului de programare este început procesul de populare a depozitului digital național, cu utilizarea tehnologiilor Big Data.

OO 6. Utilizarea infrastructurii fixe a operatorilor culturali de drept public ca spații de experimentare pentru noile tehnologii, locuri de familiarizare a publicurilor cu noile forme de expresie ale TIC

Optimizarea costurilor și resurselor și maximizarea beneficiilor, la scara întregii societăți, se poate realiza inclusiv prin deschiderea accesului la infrastructură fixă și cea tehnologică pe care o dețin operatorii culturali de drept public. Până la finalul anului doi al intervalului de programare va fi creat cadrul normativ care să permită utilizarea infrastructurii operatorilor culturali de drept public de către operatorii culturali de drept privat, de către creatori și public, pentru activități de experimentare și cercetare, cu utilizarea noilor tehnologii.

OO 7. Facilitarea achizițiilor de echipamente tehnologice care să asigure interoperabilitatea și scalabilitatea componentelor hardware și software la nivel național

Până la finalul intervalului de programare este anticipată existența cadrului juridic și administrativ care să permită compatibilizarea tehnologică a operatorilor culturali, în special a celor din domeniul patrimoniului cultural, arhive și biblioteci, astfel încât inventarierea și comunicarea bunurilor culturale să se realizeze într-o manieră unitară la nivelul întregii țări. În același interval, operatorii culturali care dețin un număr mare de bunuri culturale sau au rol metodologic și de îndrumare vor realiza interoperabilitatea sistemelor software utilizate și vor folosi echipamente hardware cu funcțiuni unitare.

OO 8. Crearea unui sistem național integrat, care să permită creatorilor și utilizatorilor instituționali de creație intelectuală urmărirea utilizării creațiilor, iar autorităților publice urmărirea respectării drepturilor patrimoniale de autor

Până la finalul primilor trei ani din intervalul de programare este anticipată existența unui cadru normativ adaptat modificărilor rapide din domeniul tehnologiei și comunicării, astfel încât să fie redusă utilizarea neautorizată a creației artistice, iar creatorii, inclusiv cei din domeniul culturii tradiționale, să poată verifica modul în care sunt utilizate propriile creații, iar drepturile patrimoniale sunt respectate. Până la finalul intervalului de programare este anticipată existența sistemelor informatice dedicate urmăririi utilizării creațiilor artistice în mediul virtual. Vor fi implementate tehnologii emergente cum sunt Inteligența Artificială, Blockchain și Big Data.

OO 9. Introducerea obligativității internetului de mare viteză pentru toate instituțiile din domeniul cultural și disponibilității totale a conținuturilor în mediul online

Pînă la finalul primului an din intervalul de programare se anticipează existența cadrul normativ prin care se introduce obligativitatea tuturor operatorilor culturali de drept public de a avea o conexiune internet de mare viteză. De asemenea, este anticipată existența legislației care obligă la publicarea digitală a tuturor conținuturilor culturale, în conformitate cu Directiva (UE) 2019/1024.

OO 10. Folosirea activă a inteligenței artificiale, Internet of Things - IoT,  sistemelor Big Data, tehnologiei Blockchain și a altor tehnologii emergente în activitatea operatorilor culturali

Până la finalul primilor trei ani din intervalul de programare este anticipată existența cadrului normativ și administrativ care să impună folosirea tehnologiilor avansate ale societății informaționale în activitatea operatorilor culturali de drept public și privat. Se va acorda o atenție sporită acelor tehnologii care facilitează trecerea din formatul analog în cel digital, precum și automatizării proceselor repetitive, în special în cazul deținătorilor de patrimoniu cultural, arhivelor și bibliotecilor. Din punctul de vedere al tehnologiei Blockchain în cultură, introducerea acesteia creează un set de beneficii variind de la problematica drepturilor de autor, la creșterea capacității de control și gestiune financiară a evenimentelor, la creșterea capacității de streaming sau o creștere a capacității de monetizare a creațiilor.

Opţiunea non-acțiune (opțiunea 1)

Pornind de la premisa că libertatea de expresie, inclusiv în ceea ce privește expresia culturală, este garantată în mod absolut de către textele constituționale, se poate aprecia că o intervenție a Statului în domeniul cultural ar conduce la o încălcare a Constituției. Pe de altă parte, tot potrivit Constituției, accesul la cultură este garantat, cu acele condiționări prevăzute de lege. O aplicare coroborată a textelor constituționale conduce către o abordare caracterizată printr-un intervenționism minimal, la nivel de lege, eventual numai în sensul în care expresiile culturale să nu încalce alte drepturi fundamentale și prevederi constituționale. 

Într-o astfel de ipoteză, capacitatea creatorilor și a operatorilor culturali de a se adapta cerințelor și specificului societății este lipsită de orice formă de constrângere și de intervenție din partea statului. Cetățenii au acces la cultură în măsura alegerilor și posibilităților individuale și colective. Responsabilitatea Statului rămâne limitată la obligațiile formale asumate prin tratatele și convențiile internaționale. 

Lipsa intervenției guvernamentale înseamnă că, în virtutea autonomiei locale, cetățenii au acces la acea cultură pe care autoritățile publice locale pot să o susțină și să o finanțeze și la cea pusă la dispoziție în cadrul unor programe de finanțare. Pe cale de consecință, atât creația culturală, cât și păstrarea și punerea în valoare a moștenirii culturale au caracteristicile și modalitățile de exprimare permise de mijloacele financiare ale creatorilor, publicului și autorităților publice. Utilizarea noilor tehnologii în creația culturală și în consumul cultural este cea permisa de accesul la mijloacele financiare necesare pentru acestea, iar lipsa acestora va păstra, respectiv, va conduce la creșterea dezechilibrelor deja semnificative între comunități și la o descreștere progresivă a ofertei și consumului cultural.

Opţiunea de intervenție parţială (opțiunea 2)

Varianta care poate oferi cele mai multe beneficii este una care îmbină intervenționismul guvernamental cu capacitatea pieței culturale de a se autoreglementa și adapta la modificările tehnologice și sociale. Cu toate acestea, experiența națională a ultimilor cel puțin 10 ani demonstrează o capacitate limitată a sectorului de a se autoreglementa, inclusiv prin lipsa de implicare a autorităților regionale și locale. Nivelul guvernamental de intervenție - prin impunere de standarde tehnologice minime - poate duce mai ușor către un avans al demersului cultural către direcția dorită prin politică publică.

Această opțiune înseamnă o intervenție punctuală, limitată în timp și concentrată asupra infrastructurii și echipamentelor necesare pentru actualizarea tehnologică a operatorilor culturali și (re)conectarea tuturor comunităților la rețelele de distribuție a produselor și serviciilor culturale. Componenta principală a acestei intervenții este un program guvernamental de achiziție a resurselor hardware și software specifice tehnologiilor emergente. În plan secund, sunt realizate platforme informatice naționale care cuprind modele pentru dezvoltarea de aplicații software de diferite tipuri, oferite ca licențe deschise, pentru gestiunea și digitalizarea patrimoniului cultural, digitizarea serviciilor de tip business-client, dezvoltarea de produse și servicii culturale.

Pe lângă acestea se propun măsuri suplimentare, cum este crearea unui mecanism de selecție și sprijinire a operatorilor culturali, publici sau privați, care să formeze o rețea națională de referință pentru cultura viitorului, cu o distribuire a competențelor atât la nivel central, cât local. 

Standardizarea resurselor minime necesare pentru un act de cultură de calitate și disponibil tuturor cetățenilor este utilă în special operatorilor culturali de drept public, care trebuie să îndeplinească obligațiile constituționale. În cazul operatorilor culturali de drept privat, standardizarea este relevantă în special în ceea ce privește capacitatea acestora de a interacționa cu sistemele administrative publice și cu publicul. Un anumit grad de standardizare circumscrie nivelul minim acceptabil pentru definirea calității vieții din perspectivă culturală și facilitează participarea activă a tuturor cetățenilor. O astfel de abordare conduce și la optimizarea resurselor disponibile, fiind evidentă standardizarea canalelor și tehnologiilor oferită de cei mai importanți actori internaționali.  În plus, existența pe scară largă a unei anumite tehnologii, împreună cu anumite standarde tehnice, conduce la utilizarea acesteia și, implicit, la educarea publicului.

În egală măsură, intervenția guvernamentală nu privește modalitățile concrete de exprimare culturală și nici caracteristicile intrinseci creației culturale. Interoperabilitatea hardware, software și a sistemelor administrative este limitată la aspectele tehnice și nu reprezintă o intervenție intruzivă și perturbatoare asupra creației artistice.

Intervenția parțială asigură deopotrivă un acces mult mai larg pentru categorii de public expuse riscului de marginalizare, cu beneficii directe în zonele funcțiilor sociale și de promovare a diversității.

Nu în ultimul rând, o distribuție mai coerentă a responsabilităților între nivelul central și cel local, prin asigurarea unui suport standardizat metodologic, prin crearea de centre de excelență și coborârea nivelului de expertiză de la central la cel local reprezintă un alt beneficiu direct al acestei opțiuni.

Opţiunea de intervenție totală (opțiunea 3)

Opțiunea de intervenție guvernamentală la nivel maximal înseamnă trecerea tuturor prerogativelor referitoare la administrarea actului de cultură la nivelul autorității publice centrale. Autoritățile publice locale păstrează, în acest caz, doar un set limitat de prerogative referitoare, în special, la gestionarea curentă a interacțiunii dintre creatori și beneficiari. Toate nevoile operatorilor culturali, publici sau privați, sunt satisfăcute de autoritatea publică centrală, prin intermediul unor mecanisme financiare sau non-financiare specifice. În egală măsură, autoritatea publică centrală își asumă un rol de moderator al formelor de expresie culturală, inclusiv în ceea ce privește canalele prin care expresiile culturale sunt difuzate către public.

Evitând o abordare autoritaristă, intervenția guvernamentală, prin intermediul unor standardizări stricte, decide asupra tipurilor de tehnologii și dotări care să fie utilizate de operatorii culturali/creatori. În egală măsură, Guvernul decide asupra calificărilor și competențelor profesionale pe care trebuie să le dețină o persoană pentru a putea fi considerată creator.

Impactul macroeconomic

Pentru impactul macroeconomic previzionat, avem drept referinţe contribuţia SCC la ocuparea forței de muncă, respectiv valoarea adăugată a acestor sectoare, care prezintă o tendință ascendentă. Estimările pentru România la nivelul mediei G20 previzionează o creștere a ocupării pentru SCC cu impact mai puternic pentru urban mare, care pot fi dublate de intervenții sporite pentru zone de urban mic şi rural, cu nevoi semnificativ mai mari.[1]

În analiza de impact a acestui subcapitol se observă în primul rând că perioada anilor 2015-2019 demonstrează o tendință ascendentă a aportului SCC la PIB. Această creștere lentă va continua și în cazul opțiunii 1. De aceea, impactul este foarte mic. În cazul opțiunilor 2 și 3, sectoare precum arhitectură, TIC, publicitate, comerț de artă cu amănuntul, presă, video și cinema beneficiază de un plus de oportunitate, dar cu mențiunea că opțiunea 3 va conduce la o distorsionare a pieței, la o creștere artificială a prețurilor și la un mediu concurențial nesănătos. În condițiile opțiunii 1, piața se va mișca din inerție.

O situație specială la nivelul disproporției avem în cazul regiunilor/județelor, unde intervenția totală a statului, prin aplicarea principiului european al solidarității, poate conduce la o reajustare pe orizontală a factorilor contributivi. Există inegalități semnificative și la nivel de sectoare economice. Intervenționismul agresiv centralizat poate conduce la eliminarea acestor disparități, dar cu resurse consistente și de durată. Politicile de coeziune nu au adus rezultatele scontate, iar disparitățile au crescut.

Impactul asupra investiţiilor publice

În cazul acestui subcapitol, competitivitatea se referă la mediul privat și public, de exemplu în cazul artelor spectacolului, unde statul este un angajator favorizat, spre deosebire de mediul privat, unde producția independentă de teatru și film se confruntă cu dificultăți privind consumul și accesul la piață. Impactul în acest caz este dat de nivelul de intervenție în sensul încurajării pieței libere, prin non-intervenție, versus intervenția etatistă. Lipsa de echilibru între angajații din mediul privat și public din SCC, numeric și valoric, este un factor definitoriu. Piața liberă demonstrează o creștere mai mare de calificare la nivelul resursei umane, fiind centrată pe raportul calitate-preț. Astfel, în acest subcapitol, un mix de participare de contribuție a statului este o soluție echilibrată; orice altă intervenție va conduce către un monopol, în final, al statului, cu efecte directe negative asupra calității actului cultural.

Gradul de investiții în cadrul SCC a înregistrat o evoluție pozitivă, între 2011 și 2020. Creșterea medie anuală a fost de 8,7%.[2]

Tendința generală în ultimele două decenii a fost de creștere a valorii cheltuielilor făcute de autoritățile publice centrale și locale în domeniul culturii și de creștere a frecvenței numărului de sesiuni de finanțare organizate de autoritățile publice locale și, implicit, de creștere a numărului de proiecte finanțate. Pe de altă parte, ponderea cheltuielilor din bugetul de stat care au fost alocate Ministerului Culturii a avut o scădere constantă în perioada 2017-2020, de la 0,41% la 0,18%. Există decalaje importante la nivelul celor mai multe județe cu privire la finanțarea domeniului culturii în mediul rural în comparație cu mediul urban, în defavoarea mediului rural, iar aceste decalaje sunt mai însemnate în partea de sud a țării.[3]

Impactul asupra mediului concurenţial şi domeniul ajutoarelor de stat 

Opțiunile de intervenție parțială și totală aduc beneficii în acest caz, în condițiile OS 1. Atât firmele de recrutare, cât și piața de formare vor avea beneficii în condițiile intervenției, prin stimularea competitivității, crearea unui mediu de afaceri de profil mai adecvat și adresat nevoilor curente. Monopolul este evitat în condițiile opțiunii parțiale prin diferențierea nivelurilor de finanțare (central/regional/local), dar și prin existența unor programe variate (geografic și sectorial cultural) care permit accesul furnizorilor de servicii cât mai variați. Productivitatea muncii a înregistrat o creștere substanțială în perioada 2011-2020.[4] Pe de altă parte, există diferențe semnificative în SCC în ceea ce privește productivitatea.[5]

 Impactul asupra mediului de afaceri

În opțiunea non-intervenție, piața dovedește o incapacitate sistemică la nivelul resurselor umane de a crea noi standarde și competențe, iar în acest caz statul, ca intervenient, poate avea un impact major. Intervenția este absolut necesară, dar diferă numai nivelurile acesteia: intervenția puternic centralizată care ignoră mediul privat, cu efecte negative evidente, pe când opțiunea parțială prevede un echilibru care aduce plusvaloare.

Opțiunea parțială de intervenție este concordantă cu reforma a treia din cadrul secțiunii turism-cultură a PNRR.[6]

 Impactul asupra întreprinderilor mici şi mijlocii

Acest impact se referă în principal la o bună gestionare a eficienței productivității resursei. Standardizarea este o garanție a calității, în limitele unui echilibru între diverșii factori implicați. Opțiunea 1 pentru sectorul IMM are impact neutru, pentru că sectorul are o dinamică proprie. Prin deosebire, opțiunea 3 ar avea un impact maximal negativ, pentru că neagă în totalitate aportul sectorului la îndeplinirea obiectivelor operaționale. Intervenția parțială conduce la o bună gestiune a acestui subcapitol, în concordanță cu reformele incluse în PNRR.

Tendința generală în ultimele două decenii a fost de creștere a valorii cheltuielilor făcute de autoritățile publice centrale și locale în domeniul culturii, deși acestea se află încă sub media europeană. Diferențele foarte mari între mediul urban și rural în finanțarea SCC, atât în privința cheltuielilor alocate domeniului culturii pe locuitor, cât și ca procent din cheltuielile totale, se reflectă în accentuarea decalajelor și în lipsa de acces la oferta culturală a populației rurale. Finanțările propuse prin prezenta politică publică sunt parte a unui program integrat de implementare a programelor și inițiativelor de finanțare publică și privată, inclusiv la nivelul Uniunii Europene și al altor organisme internaționale.[7]

Impactul asupra serviciilor publice furnizate de instituţiile administraţiei publice centrale şi locale

În cazul opțiunii 1, non-intervenția nu oferă beneficii relevante, chiar dacă, teoretic, poate fi privită ca un avantaj pentru alocarea de resurse. Celelalte opțiuni, deși consumatoare de resurse financiare, aduc beneficii clare în favoarea calității. Prin crearea de proceduri și standarde, statul își asumă exclusiv suplimentarea sarcinilor pentru angajații proprii, dar și ridică standardele în piața resurselor umane. Conform „Analizei situației actuale a ecosistemului cultural”, reformarea pieței muncii creează o autoritate de sector, care validează noile competențe și oferă și garanțiii ale păstrării acestora. Ambele soluții de intervenție afectează autoritățile atât prin sporirea atribuțiilor, cât și prin creșterea nivelului de responsabilitate.

Cuantumul beneficiilor economice

Sectorul privat din domeniul culturii ar trebui să funcționeze pe bază de cerere și ofertă. Non-intervenția ar menține un status quo care nu aduce beneficii în contextul OS 1. Intervenția etatistă din cazul opțiunii 3 lasă puțin spațiu de manevră pieței libere. Finanțarea culturii nu reprezintă obținerea de câștiguri economice, ci creșterea calității vieții.

Cuantumul costurilor economice

Trecerea graduală către mediul digital duce în mod automat la scăderea costului pentru beneficiar. Diversificarea opțiunilor de producere și distribuire a produselor și serviciilor culturale conduce la costuri agregate mai mici decât păstrarea unui model lipsit de flexibilitate. 

4.2 Impactul bugetar şi financiar

În varianța opțiunilor intervenționiste, impactul bugetar este major, spre deosebire de opțiunea 1. Aceasta din urmă, deși nu are impact bugetar direct, prin lipsa intervențiilor va avea totuși un impact negativ prin menținerea decalajelor existente, cu efecte în încetinirea dezvoltării în toate sectoarele economiei. După îndeplinirea  obiectivelor, costurile vor fi doar la nivel de administrare. În cazul opțiunii 2 însă, costurile sunt repartizate echilibrat, fără impact semnificativ asupra bugetului central. Consecințele bugetare la nivel central și local sunt importante pe termen scurt, cu o scădere abruptă pe termen lung. Veniturile generate vor fi indirecte și se evidențiază prin instrumentele utilizate de OECD pentru impactul culturii. 

4.3 Impactul social

Impactul asupra grupurilor țintă identificate               

Impactul va fi pozitiv pentru angajații operatorilor culturali și creatori. Non-intervenția ar însemna păstrarea stării actuale - lipsa competențelor digitale ale personalului din organizațiile culturale și lipsa unui sistem tehnologic național care să impună operatorilor culturali utilizarea tehnologiilor societății informaționale.[8]

Va fi facilitată crearea de noi locuri de muncă, mai ales pentru furnizorii de servicii tehnologice, în timp ce operatorii culturali și creatorii vor fi nevoiți să se adapteze la o piață a muncii tot mai competitivă, și din perspectiva digitalizării. În privința personalului operatorilor culturali, atât nivelul scăzut de alfabetizare tehnologică, cât și resursele tehnologice limitate lipsesc acest personal de oportunitățile unei performanțe sporite. În cazul organizațiilor deținătoare de patrimoniu cultural, un grad redus de tehnologizare împiedică atât conservarea acestui patrimoniu, cât și punerea lui în valoare. În cazul organizațiilor care creează produse și servicii culturale, decalajul tehnologic față de competitori adâncește clivajul față de creatorii internaționali, mai bine pregătiți și adaptați pentru o piață culturală din ce în ce mai competitivă. În cazul acestora, lipsa unui sistem care să conțină și să impună utilizarea noilor tehnologii împiedică deciziile care să conducă la o modernizare a operatorilor culturali și la o flexibilizare a interacțiunii cu aceștia.[9]Opțiunea 2 va avea efecte benefice asupra participării cetățenilor la manifestări culturale sau asupra accesului lor la resurse culturale. Accesul la cultură înseamnă atât accesul la produsele și serviciile culturale în sine[10], cât și existența sistemelor administrative și tehnice care să elimine barierele de acces, precum și costurile utilizării.[11]

Impactul asupra grupurilor vulnerabile aşa cum sunt definite de art. 6, lit p) din Legea asistenţei sociale nr 292/2011, cu  modificările ulterioare

Intervenția nu va afecta negativ accesul egal la bunuri și servicii și nu va avea un impact direct asupra grupurilor vulnerabile. Opțiunile de intervenție parțială și totală pot aduce beneficii prin accesul mai larg la produse și servicii culturale. Și grupurile vulnerabile vor beneficia, indirect, de avantajele noilor investiții și tehnologii, și printr-o mai bună informare asupra unor probleme ce decurg din problematica domeniilor culturale. Infrastructura culturală nou creată va putea oferi și servicii sociale pentru grupurile vulnerabile. Măsurile vor contribui la informarea publicului privind problematica domeniului culturii, și nu numai. Digitalizarea integrală a operatorilor culturali va contribui la creșterea generală a capacității de informare a publicului. 

Impactul asupra serviciilor sociale

Impactul va fi pozitiv, indirect, prin creșterea utilizării noilor tehnologii. Accesul la tehnologie va avea efecte pozitive indirecte asupra serviciilor din punct de vedere al calității și accesului egal, precum și asupra finanțării, organizării sau accesului la servicii sociale, de sănătate și de îngrijire. Non-intervenția înseamnă menținerea situației actuale. Intervenția parțială va avea efecte pozitive în privința serviciilor sociale, indirect, prin aspectele menționate deja. Opțiunile de intervenție parțială și totală pot aduce beneficii, indirect, printr-un acces mai larg la echipamente și tehnologii.

4.4 Impactul asupra mediului înconjurător

Utilizarea pe scară largă a noilor tehnologii are un impact controversat asupra mediului. Mai multă tehnologie presupune mai multe echipamente care se bazează pe resurse rare pentru producție și contribuie la creșterea consumului de electricitate. Pe de altă parte, utilizarea noilor tehnologii în domeniul sistemelor birocratice reduce timpii de lucru și utilizarea resurselor tradiționale. Astfel, alegerea opțiunii parțiale este de preferat, având în vedere că păstrează, totuși, un echilibru la nivelul impactului asupra mediului. 

Impactul asupra utilizării resurselor naturale

Pentru impactul de mediu vizat, se pornește de la realitatea că, în România, convergența cultură-dezvoltare durabilă este încă un deziderat, cu rezultate minore în raport cu posibilitățile reale de dezvoltare.[12]

Dezvoltarea de competențe tehnologice emergente și experimentale pentru angajații operatorilor culturali și creatori va realiza o reevaluare a utilizării resurselor naturale în luarea deciziilor de consum, atât din punct de vedere al sustenabilității activității culturale generale, cât și din punct de vedere al principiilor durabilității. În acest context, lipsa de intervenție va conserva stadiul actual de ignoranță, o intervenție totală va fi grevată de o inerție de implementare care generează evoluție lentă, puțin eficientă în spectrul utilizării inteligente a resurselor naturale. Opțiunea parțială, care are capacitatea de valorizare a procesului obligatoriu de retehnologizare, în condițiile unor mecanisme fiabile și adecvate, devine mai ușor posibilă. Implicit, soluțiile tehnologice actuale au un grad superior de conformare la normele de mediu și cele de eficiență energetică. 

Intervenția centralizată este benefică, induce criterii de mediu conforme normelor naționale și europene. Opțiunea parțială aduce contribuții în segmente specifice - diminuarea numărului reproducerilor pe suport material, acces facil pentru public, reducând mobilitățile repetate sau slab justificate, optimizarea consumurilor materiale și energetice ale așezămintelor culturale prin procese de automatizare și planificare temporală a desfășurării activităților curente, fapt care rezidă elocvent din evaluarea de impact de față. 

Consumurile energetice necesare procesului de digitalizare la nivelul unei unități de implementare (muzeu, bibliotecă, galerie, sală de spectacole etc.) pot fi asigurate prin surse alternative (baterii de panouri fotovoltaice) de capacitate mică/medie

Impactul asupra speciilor protejate, habitatelor naturale, ariilor protejate şi peisajelor

Activitățile culturale, în diversitatea lor de manifestare, au un impact minim asupra speciilor protejate, habitatelor naturale, ariilor protejate şi peisajelor. Acesta se reflectă atât în cadrul acțiunilor de masă, în aer liber, dar și în cadrul amplasamentelor fixe sau provizorii ale obiectivelor culturale. Nu trebuie neglijate aspectele de intromisiune creativă în cadrul natural (arte plastice, fotografie etc.) sau efectele speciale (fonice, luminoase, vibrații, unde electromagnetice, emisii de gaze). Un alt aspect care generează intervenții în spațiul natural sunt procesele de extracție a materiilor prime necesare în procesul de creație/producție (piatră, lut, pigmenți, lemn etc.).

În cazul acestui subcapitol, aspectele vizate evidențiază o diferență nesemnificativă între non-intervenție și intervenția etatizată, explicată prin inoperabilitatea constrângerilor globale asupra actului artistic. Intervenția medie la nivelul creșterii gradului de calificare și conștientizare a resursei umane este benefică, putând genera efecte pozitive pe termen scurt și mediu privind acest element de impact.

Dacă non-intervenția și intervenția totală au un efect oarecum neutru, intervenția parțială contribuie la organizarea judicioasă privind amplasamentele, evitarea soluțiilor tehnice care pot genera efecte negative asupra speciilor și florei. Pentru succesul intervenției,  opțiunea 2 induce creșterea gradului de responsabilizare a factorilor implicați, atât la nivelul autorităților, cât și al beneficiarilor unități de cultură.

Impactul asupra calităţii mediului

Rezultatele preconizate ale opțiunilor de intervenție studiate denotă beneficii nete în favoarea opțiunii parțiale în raport cu opțiunea totală. Intervenția punctuală, dedicată, creează condițiile unei evaluări a noilor dotări, a produselor și serviciilor culturale oferite și din punct de vedere al impactului asupra calităţii mediului. Introducerea de mecanisme financiare și non-financiare/juridice simplificate facilitează dezvoltarea de acțiuni concrete în domeniul calității mediului în mod direct, prin creșterea capacității de răspuns a sectorului cultural la cerințele și normele de mediu actuale, aflate într-o adevărată efervescență de conformare legislativă. Pentru sectorul culturii, intervenția parțială poate induce un impact pozitiv consistent, prin promovarea unor concepte noi de funcționare și dezvoltare, cu rezultate pozitive atât din punct de vedere sustenabil, dar și din punct de vedere al eficienței economice.

Dintre opțiunile menționate, a fost selectată a doua opțiune, aceasta oferind echilibru între intervenția guvernamentală centralizată, autonomia autorităților publice locale și autoreglementarea Sectoarelor Culturale și Creative. Prin intermediul acestei opțiuni, SCC sunt recunoscute ca parte activă și cu relevanță ridicată în societate și economie, cu un rol important în susținerea dezvoltării tehnologice. 

Opțiunea unei intervenții guvernamentale limitate și orientate permite optimizarea utilizării resurselor existente și aplicarea principiului subsidiarității în intervenția publică. De asemenea, această opțiune creează condițiile pentru o colaborare mai bună între subsectoarele public și privat ale culturii, în special prin îmbunătățirea utilizării de către creatori și public a infrastructurii deținute de operatorii culturali de drept public, având în vedere că aceștia utilizează resurse obținute prin contribuția tuturor cetățenilor. 

Acțiunile propuse vizează: 

1. Îmbunătățirea cadrului normativ existent, respectiv crearea unei legislații noi care să faciliteze introducerea și utilizarea noilor tehnologii în domeniul culturii;
2. Realizarea unor investiții guvernamentale majore în domeniul tehnologic, care să asigure un impuls semnificativ sectorului cultural, cu efecte sistemice asupra tuturor Sectoarelor Culturale și Creative. Aceste investiții vizează noile tehnologii și automatizări de procese, precum și crearea a opt centre de performanță regionale formate din organizații de referință;
3. Optimizarea utilizării resurselor existente, în special a celor deținute de instituțiile publice de cultură, inclusiv prin intermediul cooperării dintre acestea și operatorii culturali de drept privat;
4. Digitizarea și digitalizarea rapidă a instituțiilor publice de cultură, prin implementarea de sisteme software actuale, uniforme la nivel național;
5. Întărirea capacității de autoreglementare a SCC, inclusiv prin crearea unui rețele naționale de organizații de referință, relevante tehnologic;
6. Îmbunătățirea capacității de urmărire a utilizării operelor de creație, atât la nivelul autorilor, cât și al autorităților publice, astfel încât să fie posibilă fiscalizarea exploatării economice a creațiilor și respectarea drepturilor creatorilor;
7. Crearea mecanismelor care să permită autorităților publice locale o sprijinire mai puternică a SCC, atât din perspectiva instituțiilor publice, cât și din perspectiva operatorilor culturali de drept privat și a creatorilor;
8. Dezvoltarea competențelor tehnologice ale salariaților instituțiilor publice de cultură și profesionalizarea activităților acestor instituții din perspectiva utilizării noilor tehnologii ale societății informaționale.

Măsurile propuse descriu o intervenție guvernamentală care respectă și aplică principiile subsidiarității și proporționalității, combinând intervențiile directe cu crearea de mecanisme și sisteme juridice, financiare și administrative care să faciliteze creația culturală, punerea în valoare și comunicarea pe scară largă a moștenirii culturale. Aplicarea măsurilor descrise în politică publică va conduce și la o reducere a consumurilor de energie și la o creștere a utilizării de energie din resurse regenerabile, concepute pentru utilizări locale. Măsurile propuse sunt țintite și vizează acele zone de intervenție care pot să ofere cele mai importante beneficii la scala întregii societăți, având finalitatea ultimă la cetățeni.

Alăturat, în format PDF, poate fi găsit tabelul care cuprinde acțiunile asociate obiectivelor operaționale.

Observațiile asupra acestor acțiuni pot fi formulate în casetele asociate acestui paragraf.

1. Aprobarea unui program național de investiții în echipamente tehnologice destinate instituțiilor publice de cultură și operatorilor culturali de drept privat - termen 2025.
2. Aprobarea unor măsuri în domeniul dreptului de autor și al măsurilor financiar-fiscale aferente - termen 2024.
3. Utilizarea infrastructurii deținute de instituțiile publice de cultură de către operatorii culturali de drept privat, creatori și public - termen 2024.
4. Aprobarea programului multianual de finanțare și a mecanismelor non-financiare de sprijinire a investițiilor private în infrastractura tehnologică - termen 2024.
5. Utilizarea în regim de surse deschise a datelor și conținuturilor culturale realizate de instituțiile publice de cultură - termen 2025.
6. Înființarea centrelor teritoriale de cercetare și transfer tehnologic în domeniul culturii - termen 2024.
7. Înființarea unui program național de formare profesională a angajaților din instituțiile publice orientat spre tehnologia viitorului - termen 2023.
8. Stabilirea standardelor profesionale minime necesare angajaților din instituțiile publice de cultură în ceea ce privește tehnologia TIC - termen 2023.
9. Înființarea unui depozit național de tip cloud pentru păstrarea memoriei și a creației contemporane - termen 2024.
10. Includerea tehnologiilor de tip Blockchain în monitorizarea în mediul online a autoratului - termen 2025.
11. Obligativitatea acordării dreptului universal de acces la internet de mare viteză wireless în instituțiile publice de cultură - termen 2024.
12. Înființarea unui program financiar național pentru încurajarea experimentării noilor tehnologii în instituțiile publice de cultură și înființarea de incubatoare tehnologice specifice culturii și artei - termen 2024

Alte măsuri ce sunt necesare ca urmare a adoptării propunerii de politică publică și termenele aferente realizării lor

Având în vedere acțiunile propuse, pentru implementarea politicii publice este necesară crearea de mecanisme administrative noi, care să permită integrarea noilor tehnologii în activitățile curente ale organizațiilor. Este necesar ca Ministerul Culturii să elaboreze și să publice instrucțiuni și ghiduri de bună practică. De asemenea, este necesară formalizarea unor acorduri de colaborare cu structurile asociative ale autorităților publice locale, în vederea facilitării de de întâlniri cu reprezentanții acestor autorități.

Tot în cadrul măsurilor non-legislative, este necesară realizarea unei campanii de informare la nivel național, pe întreaga durată de programare. În cadrul acestei campanii de informare sunt prezentate noile modalități de sprijin financiar și non-financiar destinate organizațiilor și persoanelor fizice.

Descrierea modalității în care se vor monitoriza și evalua implementarea propunerii de politică publică. Descrierea indicatorilor utilizați în acest sens

Pentru monitorizarea implementării este necesar să fie actualizate instrumentele și mecanismele de colectare de informații statistice. Actualele instrumente au un grad de generalitate foarte mare, care nu permit cunoașterea tipologiei de echipamente sau infrastructură și nici a produselor și serviciilor culturale, în special a celor care privesc universul digital. Instrumentele și mecanismele de colectare vor oferi informații detaliate, credibile și relevante. De asemenea, în cazul persoanelor fizice, este necesar că informațiile să permită cunoașterea unor detalii cum sunt: vârsta, genul, etnia, ocupația, veniturile, nivelul de studii, locul desfășurării activității sau în care se trăiește. 

Evaluarea implementării se realizează prin intermediul următorilor indicatori:

1. numărul de organizații implicate în procesul de implementare al politicii;
2. numărul de beneficiari ai finanțărilor și tipologia acestora;
3. numărul de echipamente achiziționate și instalate și tipologia acestora;
4. numărul de persoane beneficiare de produse și servicii culturale distribuite prin modalități digitale și tipologia acestora;
5. numărul de produse și servicii culturale realizate folosind instrumente de tip digital;
6. numărul de persoane care au beneficiat de instruire/formare profesională;
7. numărul de organizații nou înființate/modificate și tipologia acestora;
8. numărul și tipul de acte legislative modificate sau nou create;
9. numărul și tipul de manuale, metodologii, analize și baze de date create.